Un om a urcat pânã în vârful unui munte foarte înalt. Aflându-se în vârf, el a 53 bãut toatã apa din sticla lui de plastic, dupã care i-a pus capacul la loc. Când s-a întors la tabãrã, în vale, a descoperit cã sticla golitã se distrusese. Care dintre urmãtoarele explicã cel mai bine de ce s-a întâmplat aceasta?
Intreaba despre Fiziologia intestinului gros. Intestinul gros continuă intestinul subţire, are o lungime de circa 1,65 m la adult, un diametru ce descreşte de la 7 cm la 3 cm către rect, descrie în traiectul său un U culcat şi este format din trei segmente : cec, colon şi rect. La suprafaţa sa se observă trei
Tubul digestiv. Tubul digestiv este alcătuit, la rândul lui, din: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire, intestinul gros. Comunicarea cu mediul extern se realizează prin două orificii: gura şi anusul. Cavitatea bucală. Cavitatea bucală are în partea anterioară buzele, posterior - vălul palatin şi omuşorul, lateral - obrajii, în partea
Intestinul subtire are lungimea de aproximativ 5 m si umple cu numeroasele lui anse cavitatea centrala a abdomenului. Prima parte a intestinului subtire este duodenul. Toate medicamentele ce i-au fost prescrise le-a luat fara rezultat. De la un pacient al meu a auzit pana la urma de reflexologie. In punctul de trecere de la intestinul
Canalul anal are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia anorectală şi inferior de linia anoperineală. Structura intestinului gros Intestinul gros prezintă aceleaşi straturi ca şi intestinul subţire, mucoasa, submucoasa şi musculoasa. Mucoasa Este mai groasă, lipită de valvule conivente vilozităţi şi plăci Pyer.
Intestinul subțire ajută la digestia și absorția alimentelor. Secrețiile biliare, intestinale si pancreatice influențează digestia. Intestinul subțire are o lungime de 5,5 metri pe viu, iar la cadavru poate ajunge la o lungime de peste 6,5 metri.
QW8oa.
ce lungime are intestinul gros la om