Deseori copiii lovesc. Mușcă, îl trag de păr pe colegul de la grădiniță sau te plesnesc chiar și pe tine. Sunt "răi", ar zice unii. De fapt, micuții care se confruntă cu teamă sau lipsă de atenție pot manifesta comportamente agresive . Află de unde apar aceste ,,ieșiri" și cum să le oprim. CURIOZITATEA Când și de ce trebuie să doarmă un copil singur Psiholog Florentina Dumitru Din ce în ce mai frecvent, din discuțiile purtate cu diferite mămici ai unor copii cu vârste de la 2-3 ani până la 13-14 ani, reiese faptul că părinții încă dorm împreună cu copiii lor. Până când? Până la ce vârstă e firesc să se întâmple asta? Copiii se simt singuri, încrederea lor în părinţi a scăzut în 2020 și unul din 5 copii nu se simte susţinut de familie - Studiu World Vision. Redacția peste 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural afirmă că sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiți, iar o pondere de 7% afirmă că au o viață rea, se arată Când copiii se joacă singuri, ei învață multe lecții valoroase despre sine și despre lume. Timpul de joacă pe cont propriu îi ajută pe copii să devină indivizi compleți, care pot fi fericiți, indiferent dacă sunt în grupuri mici, mulțimi mari sau singuri. De ce este important pentru copii să se joace singuri Învață să fie autonomi Uneori copiii nu vorbesc atat de mult cu ceea ce ei identifica a fi propriul sine, ci cu un prieten imaginar care le tine companie. In general acest comportament este mai des intalnit la copiii singuri la parinti, care in lipsa unui fratior sau partener constant de joaca isi dau ei singuri instructiuni in timpul jocului, ca si cum le-ar primi de la altcineva, sau descriu ceea ce fac. Am un singur copil si sunt o mama super fericita si implinita. E un copil dorit si minunat care imi umple viata si ii da un sens. Traind prin ochii lui copilaria, re-traiesc (chiar daca de la distanta de parinte) sentimente si emotii peste care timpul a asternut deja o coaja dulceaga de uitare HRfK.

copii care se lovesc singuri